ATENŢIE !

Art. 6 din Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, modificată şi completată ulterior, dispune: „Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă

Art. 3 din Statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 29 iulie 2004, intrat în vigoare pe aceeaşi dată, şi modificat prin Hotărârea Congresului Ordinar al Ordinului Consilierilor Juridici din România (O.C.J.R.) nr. 4 din 17 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 20 iunie 2014, dispune: „Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuare Tablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România”, iar potrivit dispoziţiilor art. 15 din Statut „Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform regulamentului şi statutului fiecărui colegiu teritorial”.

TERMENE DE ACHITARE COTIZAŢII:

– pentru semestrul I 2023, până la 31.12.2022;

– pentru semestrul II 2023, până la 30.06.2023.

404 Responses to ATENTIE!